Un an mai tarziu...

A doua postare din acest blog are loc, intamplator, exact un an mai tarziu fata de precedenta. pura coincidenta, se pare ca a trecut fix un an de cand nu am mai simtit ca vreau sa vorbesc dar sa nu ma auda nimeni... am recitit postarea de acum un an, parca nu-mi vine sa cred ca vorbesc de acelasi sergiu. acelasi sergiu care acum ma adora, imi spune mereu ca ma iubeste si ma tine mereu in brate. si de care sunt foarte sigura ca nu m-ar insela. sa fie oare din cauza faptului ca ne vedem doar in weekend-uri? sa fie distanta lucrul de care aveam de fapt atata nevoie in relatia noastra? sunt increzatoare ca raspunsul este da...
astazi am tipat la el. de mai multe ori. se pare ca acum eu sunt cea care ramane fara rabdare.
acum regret faptele. m-am purtat ca o vaca cu cel care mi-a luat apararea in fata propriului lui frate, si  nu doar o data. ma enerveaza iesirile astea ale mele. ma enerveaza ca ma enerveaza. sunt prea nervoasa, trebuie sa invat sa fiu mai relaxata. asta tocmai acum cand mi se parea ca am mai avansat la capitolul rabdare si calm. se pare ca m-am inselat.
dar cum naiba sa ai rabdare cand locuiesti cu alte patru persoane in casa, dintre care una te iubeste iar celelalte trei te dispretuiesc? te suporta doar prin prisma faptului ca trebuie sa te vada zi de zi si sa imparta un spatiu cu tine, dar nu vor cu nicio forma sa fie si prietenii tai. si nici macar nu isi dau interesul sa poarte o conversatie normala si serioasa cu tine. sa iti ceara opinia sincera in legatura cu orice. vai, cat m-as bucura sa vina la mine si sa imi ceara un sfat, oricat de neinsemnat ar fi...
but.... this is life. you can't have it all...